[ Pobierz całość w formacie PDF ]
.Această chemare a lui Dumnezeu se manifestă mai întîi printr-un fel de lipsă sau nevoie, lăuntrică fiinţelor, pe care Eriugena o numeşte informitas.Informita-tea se defineşte (II, 15) drept mişcare a nefiinţei către fiinţă.Sub acţiunea acestui impuls obscur, şuvoiul fiinţelor este aidoma fluviului care, după ce s-a pierdut în nisipuri, s-ar întoarce la izvor prin interstiţiile ascunse ale pă-nuntului (III, 4; HI, 20).Această întoarcere universală e legată de cea a omului şi începe în punctul de dispersare maximă pe care îl poate atinge fiinţa80 intelectul constă în raţiunea care mijloceşte printr-un simţ consubstanţial (Ib.lat.).Ut, LA AV1JN1ULLJ\ JBLULULomenească, adică moartea.Ca urmare a păcatului, omul a ajuns asemenea animalelor, supus patimilor, durerii şi morţii.Sufletul se desface atunci de trup, care se desface, la rindul lui, în elementele componente şi se risipeşte în pămînt; dar tocmai pentru că circulaţia fiinţelor este un fluviu a cărui curgere nu se întrerupe niciodată, ultimul moment al „diviziunii" este unul şi acelaşi cu primul moment al „analizei".Aşa cum, într-o călătorie, punctul de sosire al ducerii este punctul de pornire al întoarcerii, moartea omului este prima etapă a întoarcerii lui la Dumnezeu.A doua etapă este învierea trupurilor, care va fi efectul comun al naturii şi al harului.Deosebirea prin sexe va fi atunci abolită, iar omul va fi aşa cum ar fi fost dacă Dumnezeu nu i-ar fi prevăzut căderea.în timpul celei de-a treia etape, trupul fiecărui individ va reintegra sufletul din care a ieşit prin diviziune.Această reintegrare va cuprinde cîteva etape de întoarcere, inverse celor de la ducere: trupul va deveni viaţă, viaţa va deveni simţ; simţul, raţiune; raţiunea, gîndire pură.O a patra etapă va reintegra sufletul omenesc în Cauza lui primă, sau Idee, şi, o dată cu sufletul, şi trupul pe care 1-a resorbit.Toate fiinţele, care subzistă în gîndire în forma lor inteligibilă, sînt astfel aduse înapoi la Dumnezeu.întoarcerea lor finală este al cincilea şi ultimul moment al acestei „analize".Globul pămîntesc revine în Paradis, şi această mişcare se propagă din sferă în sferă; natura şi toate cauzele ei se vor lăsa pătrunse de Dumnezeu precum aerul de lumină, şi de atunci înainte nu va mai fi decît Dumnezeu, şi acesta va fi capătul marii întoarceri: erit enim Deus omnia in omnibus, quando nihil erit nisi solus Deusil.Acest proces de întoarcere este opera comună a naturii şi a harului, căci, fără învierea lui Cristos, chezăşie pentru a noastră, mişcarea universală către Dumnezeu ar fi cu neputinţă; dar procesul este întregit de un al doilea, care e doar lucrarea harului.Buni sau răi, toţi oamenii îşi vor regăsi în mod inevitabil bunurile naturale cu care i-a înzestrat Creatorul.Dacă un har se adaugă precedentului, motivul nu mai este îndreptarea tuturor firilor, ci ridicarea unora dintre ele la o stare „supranaturală".Acesta va fi efectul harului beatificator, care va ridica sufletele alese în trei etape.Redevenit gîndire pură (intellectus, nous), omul va atinge mai întîi ştiinţa deplină a tuturor fiinţelor inteligibile în care se manifestă Dumnezeu; apoi se va ridica de la ştiinţă la înţelepciune, adică la contemplarea celui mai adînc adevăr accesibil creaturii; a treia şi ultima treaptă va fi pierderea gîndirii pure în adîncurile acestei Lumini inaccesibile în care sînt ascunse cauzele a toate cîte sînt (V, 39).Deci cei aleşi nu pot, nici ei, să-1 privească pe Dumnezeu faţă în faţă, ci numai să se cufunde în lumină.Să nu ne închipuim însă că această întoarcere a naturii umane şi a tuturor celorlalte la Dumnezeu, sau în dumnezeire, cum o numeşte Scot-tus Eriugena, are drept consecinţă anihilarea lor.Dimpotrivă, natura întreagă81 căci atunci cînd nu va mai fi nimic decît Dumnezeu, Dumnezeu va fi tot ceea ce există în toate (Ib.lat).îşi va redobîndi atunci realitatea deplină care este realitatea ei inteligibilă în Dumnezeu.Aerul nu încetează să fie aer pentru că îl luminează lumina solară; fierul înroşit rămîne fier, deşi pare transformat în foc; tot aşa, trupul va ră-rnîne trup cînd se va spiritualiza, iar sufletul omenesc va rămîne ceea ce este cînd se va transfigura în lumina lui Dumnezeu.Aici nu e vorba deloc de o transmutaţie sau de o mixtură a substanţelor, ci de o reunire, fără amestec şi fără îmbinare, toate proprietăţile fiind păstrate şi subzistînd imuabil: adunatio sine confusione, vel mixtura, vel compositione*2.Toată această eshatologie se împacă destul de bine cu cei aleşi, dar ce să faci cu osîndiţii? într-un univers a cărui materie s-a dizolvat în elementele ei inteligibile, infernul material nu-şi poate găsi locul.Ca şi Origene, Eriugena consideră ideea de gheenă materială, loc de cazne pentru trupuri, ca o rămăşiţă de superstiţie păgînă de care adevăratul păgîn trebuie să se dezbare, Toate poveştile cu valea lui Iosafat, viermii rozători şi bălţile cu pucioasă i se par caraghioase (cel puţin în De divisione naturae, căci în De praedestinatione, XIX, vorbeşte parcă altfel) şi se apără cu agerime de cei care îl atacau în privinţa acestei chestiuni.Apoi, corporale sau nu, pedepsele trebuie socotite veşnice? A răspunde da înseamnă a accepta biruinţa definitivă a păcatului, a răului şi a demonului, într-o natură pe care Isus Cristos a răscumpărat-o totuşi prin jertfa lui.Cum să admiţi această înfrîngere a lui Dumnezeu de către diavol? Dimpotrivă, trebuie să afirmăm biruinţa finală a binelui asupra răului, şi ambele probleme se rezolvă împreună.O dată universul material izbăvit de cădere şi redat condiţiei sale inteligibile, nu va mai rămîne nici un loc în care să fie aşezat un iad, nici un foc care să ardă în el, nici un trup care să pătimească în el şi nici măcar un timp pentru ca să poată dura în el caznele trupeşti (V, 30).Aceasta nu înseamnă că doctrina veşnicei răsplătiri şi a veşnicei pedepse este deşartă [ Pobierz całość w formacie PDF ]
zanotowane.pl doc.pisz.pl pdf.pisz.pl milosnikstop.keep.pl
.Această chemare a lui Dumnezeu se manifestă mai întîi printr-un fel de lipsă sau nevoie, lăuntrică fiinţelor, pe care Eriugena o numeşte informitas.Informita-tea se defineşte (II, 15) drept mişcare a nefiinţei către fiinţă.Sub acţiunea acestui impuls obscur, şuvoiul fiinţelor este aidoma fluviului care, după ce s-a pierdut în nisipuri, s-ar întoarce la izvor prin interstiţiile ascunse ale pă-nuntului (III, 4; HI, 20).Această întoarcere universală e legată de cea a omului şi începe în punctul de dispersare maximă pe care îl poate atinge fiinţa80 intelectul constă în raţiunea care mijloceşte printr-un simţ consubstanţial (Ib.lat.).Ut, LA AV1JN1ULLJ\ JBLULULomenească, adică moartea.Ca urmare a păcatului, omul a ajuns asemenea animalelor, supus patimilor, durerii şi morţii.Sufletul se desface atunci de trup, care se desface, la rindul lui, în elementele componente şi se risipeşte în pămînt; dar tocmai pentru că circulaţia fiinţelor este un fluviu a cărui curgere nu se întrerupe niciodată, ultimul moment al „diviziunii" este unul şi acelaşi cu primul moment al „analizei".Aşa cum, într-o călătorie, punctul de sosire al ducerii este punctul de pornire al întoarcerii, moartea omului este prima etapă a întoarcerii lui la Dumnezeu.A doua etapă este învierea trupurilor, care va fi efectul comun al naturii şi al harului.Deosebirea prin sexe va fi atunci abolită, iar omul va fi aşa cum ar fi fost dacă Dumnezeu nu i-ar fi prevăzut căderea.în timpul celei de-a treia etape, trupul fiecărui individ va reintegra sufletul din care a ieşit prin diviziune.Această reintegrare va cuprinde cîteva etape de întoarcere, inverse celor de la ducere: trupul va deveni viaţă, viaţa va deveni simţ; simţul, raţiune; raţiunea, gîndire pură.O a patra etapă va reintegra sufletul omenesc în Cauza lui primă, sau Idee, şi, o dată cu sufletul, şi trupul pe care 1-a resorbit.Toate fiinţele, care subzistă în gîndire în forma lor inteligibilă, sînt astfel aduse înapoi la Dumnezeu.întoarcerea lor finală este al cincilea şi ultimul moment al acestei „analize".Globul pămîntesc revine în Paradis, şi această mişcare se propagă din sferă în sferă; natura şi toate cauzele ei se vor lăsa pătrunse de Dumnezeu precum aerul de lumină, şi de atunci înainte nu va mai fi decît Dumnezeu, şi acesta va fi capătul marii întoarceri: erit enim Deus omnia in omnibus, quando nihil erit nisi solus Deusil.Acest proces de întoarcere este opera comună a naturii şi a harului, căci, fără învierea lui Cristos, chezăşie pentru a noastră, mişcarea universală către Dumnezeu ar fi cu neputinţă; dar procesul este întregit de un al doilea, care e doar lucrarea harului.Buni sau răi, toţi oamenii îşi vor regăsi în mod inevitabil bunurile naturale cu care i-a înzestrat Creatorul.Dacă un har se adaugă precedentului, motivul nu mai este îndreptarea tuturor firilor, ci ridicarea unora dintre ele la o stare „supranaturală".Acesta va fi efectul harului beatificator, care va ridica sufletele alese în trei etape.Redevenit gîndire pură (intellectus, nous), omul va atinge mai întîi ştiinţa deplină a tuturor fiinţelor inteligibile în care se manifestă Dumnezeu; apoi se va ridica de la ştiinţă la înţelepciune, adică la contemplarea celui mai adînc adevăr accesibil creaturii; a treia şi ultima treaptă va fi pierderea gîndirii pure în adîncurile acestei Lumini inaccesibile în care sînt ascunse cauzele a toate cîte sînt (V, 39).Deci cei aleşi nu pot, nici ei, să-1 privească pe Dumnezeu faţă în faţă, ci numai să se cufunde în lumină.Să nu ne închipuim însă că această întoarcere a naturii umane şi a tuturor celorlalte la Dumnezeu, sau în dumnezeire, cum o numeşte Scot-tus Eriugena, are drept consecinţă anihilarea lor.Dimpotrivă, natura întreagă81 căci atunci cînd nu va mai fi nimic decît Dumnezeu, Dumnezeu va fi tot ceea ce există în toate (Ib.lat).îşi va redobîndi atunci realitatea deplină care este realitatea ei inteligibilă în Dumnezeu.Aerul nu încetează să fie aer pentru că îl luminează lumina solară; fierul înroşit rămîne fier, deşi pare transformat în foc; tot aşa, trupul va ră-rnîne trup cînd se va spiritualiza, iar sufletul omenesc va rămîne ceea ce este cînd se va transfigura în lumina lui Dumnezeu.Aici nu e vorba deloc de o transmutaţie sau de o mixtură a substanţelor, ci de o reunire, fără amestec şi fără îmbinare, toate proprietăţile fiind păstrate şi subzistînd imuabil: adunatio sine confusione, vel mixtura, vel compositione*2.Toată această eshatologie se împacă destul de bine cu cei aleşi, dar ce să faci cu osîndiţii? într-un univers a cărui materie s-a dizolvat în elementele ei inteligibile, infernul material nu-şi poate găsi locul.Ca şi Origene, Eriugena consideră ideea de gheenă materială, loc de cazne pentru trupuri, ca o rămăşiţă de superstiţie păgînă de care adevăratul păgîn trebuie să se dezbare, Toate poveştile cu valea lui Iosafat, viermii rozători şi bălţile cu pucioasă i se par caraghioase (cel puţin în De divisione naturae, căci în De praedestinatione, XIX, vorbeşte parcă altfel) şi se apără cu agerime de cei care îl atacau în privinţa acestei chestiuni.Apoi, corporale sau nu, pedepsele trebuie socotite veşnice? A răspunde da înseamnă a accepta biruinţa definitivă a păcatului, a răului şi a demonului, într-o natură pe care Isus Cristos a răscumpărat-o totuşi prin jertfa lui.Cum să admiţi această înfrîngere a lui Dumnezeu de către diavol? Dimpotrivă, trebuie să afirmăm biruinţa finală a binelui asupra răului, şi ambele probleme se rezolvă împreună.O dată universul material izbăvit de cădere şi redat condiţiei sale inteligibile, nu va mai rămîne nici un loc în care să fie aşezat un iad, nici un foc care să ardă în el, nici un trup care să pătimească în el şi nici măcar un timp pentru ca să poată dura în el caznele trupeşti (V, 30).Aceasta nu înseamnă că doctrina veşnicei răsplătiri şi a veşnicei pedepse este deşartă [ Pobierz całość w formacie PDF ]